"Am învăţat că dragostea te transformă. Îţi pătrunde în suflet şi-ţi dă aripi, te năuceşte şi-ajungi să priveşti lumea prin ochii ei. De raţiune nici nu mai poate fi vorba. Dragostea îţi dă forţă, îţi dă încredere, îi trasează sufletului un contur de măreţie pe care nu-l credeai posibil şi îţi dă speranţă. Infinită speranţă. Îţi zice, clar, răspicat: se poate! Şi crezi. Pentru că pune stăpânire atât de tare pe fiinţa ta încât nu mai poţi trăi sau simţi altfel decât prin prisma ei. Nu mai ştii să respiri fără ea. Dar crezi.
Am învăţat că dragostea nu se poate măsura. Nici n-o poţi simţi pe bucăţele, azi un pic, mâine un pic, şi tot aşa, să-ţi ajungă pentru toaţă viaţa. N-o poţi depozita, n-o poţi pune la păstrare, n-o poţi împărţi. Vine toată odată, val vârtej, te obligă să o primeşti aşa cum e, răvăşeşte totul în jur, cotropeşte şi-şi adjudevă fiecare fior al sufletului. Şi-o simţi pe de-ntregul, aşa cum poţi, cu toată fiinţa ta. Că e prea puţin sau mai mult decât poţi duce, ei nu-i pasă.
Am învăţat că dragostea doare. Doare mai crunt decât orice durere fizică şi simţi că-ţi sfarmă sufletul în bucăţele mici, mici, atunci când iubeşti un om căruia îi esti doar ” drag “. Dragostea e cea care ne transformă din cerşetor în rege. Dar cel mai adesea, transformarea e în sens invers."
