miercuri, 27 februarie 2013

Şi cui îi pasă?


De-aş putea spune cât de grea mi-e inima uneori, aş face-o. De-aş putea spune în câte lacrimi se înneacă sufletul meu seară de seară aş face-o. Dar cui i-ar păsa? Cui i-ar păsa suficient de mult încât să mă asculte, să mă înţeleagă?  Dar mai ales cine mai este capabil să îşi scoată inima din piept, s-o pună pe tavă şi să lase oamenii să facă experimente de iubire pe ea? Eu una, nu.  Mi-am învăţat lecţia. Am învăţat că lumii nu îi pasă, lumea e doar curioasă. Întâlneşti o persoană, care pare că în sfârşit te înţelege, că îţi este aproape, că ţi-e punct de sprijin; şi toate astea pentru ca într-o zi să folosească tot ceea ce îi împărtăşeşti împotriva ta. 

Întâlnim oameni şi oameni, cu fel şi fel de inimi, dar niciunul din ei nu va înţelege ce se întâmplă cu sufletul tău mai mult decât o faci tu. Aşa că nu te obosi şă spui lumii câte nopţi plângi cu capul adâncit în pernă, nu te obosi să le spui cât de mult te doare răutatea lor, nu te obosi să le spui că îţi pasă de ei, nu le spune că ai sentimente – pentru că în fond, oricum nu vor ţine cont. Oricât de multe părţi din tine le-ai pune pe tavă, tot te vor călca în picioare fără nici cea mai mică urmă de regret.

 

6 comentarii:

  1. De felul meu, sunt o introvertită. Nu-mi place să vorbesc cu alţii despre sentimentele mele, dar uneori e mult mai bine când cineva e acolo şi te ascultă...
    O seară frumoasă!

    RăspundețiȘtergere
  2. @Teodora Elena, se prea poate! Ai si tu dreptatea ta, intr-o oarecare masura. Si eu sunt introvertita de fel, si probabil tocmai din acest motiv am ajuns sa scriu pe un blog ceea ce simt. Mi-am dat seama, ca decat sa ai doua urechi care te asculta, dar care nu te inteleg sau pe care nu le intereseaza - mai bine pastrezi pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma identific foarte mult cu ceea ce ai scris,consider ca ai foarte mare dreptate.Lumea e plina de persoane reci,fara suflet,dar sunt convinsa ca printre aceste persoane,exista totusi persoane calde,cu sentimente.Nu trebuie decat sa le cautam,sa le gasim si sa le pastram toata viata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Tare adevărat ! Ai o perspectiva așa relistă asupra vieții . Sunt întru totul deacord cu tine ! Și eu am avut experiențe de gen , mi-am pus sufletul pe tavă unor persoane care nu meritau nici măcar ”salut” , și am ajuns acum să-mi dau seama că am greșit, că au folosit tot ce le-am împărtășit, împotriva mea. Te admir ! Felicitări !

    - P.s te aștept și la mine pe blog !

    RăspundețiȘtergere